Dinamo București a terminat la egalitate cu IFK Kristianstad, 29-29, într-un meci din etapa a 8-a a Ligii Campionilor la handbal masculin, suficient pentru a se califica în play-off-ul competiției. A fost al 8-lea meci fără înfrângere pentru campioana României în grupa D.
Dinamo București a fost ceva mai relaxată față de ultimele meciuri în Liga Campionilor, având un avans confortabil în grupă, dar pe finalul întâlnirii din Suedia a strâns rândurile și a obținut punctul de care mai avea nevoie pentru a spulbera toate emoțiile în privința calificării.
Debutul de joc a fost într-un ritm destul de alert, iar cele două echipe au marcat aproape la fiecare atac. În primele 10 minute s-a depășit media de un gol pe minut, IFK și Dinamo reușind să meargă cap la cap până la scorul de 8-8. Imediat, Saeid Heidarirad a avut o primă intervenție care a făcut diferența, Gavriloaia a transformat reușita colegului într-un gol, iar campioana României a luat pentru prima dată avans de două goluri, 10-8. Dinamo și-a dublat avansul până în minutul 23, scor 15-11, dar la cabine a intrat cu 17-16.
La reluare, campioana României a părut mai deconectată, a ratat și două aruncări de la 7 metri prin Nantes și Alouini, iar gazdele au profitat și au preluat inițiativa, 19-17 (min. 37). Jakov Vrankovic a spart gheața pentru alb-roșii în partea secundă și tot croatul i-a readus în avantaj la 21-20 (min. 42). Portarii au început să apere din ce în ce mai bine, iar evoluțiile lor au obligat și apărările să închidă culoarele. să ridice gradul de implicare. Astfel, nu s-a mai înscris chiar la foc continuu, iar cele două formații s-au succedat la conducere, până spre final când echipa gazdă a reușit să se desprindă din nou la două goluri, 28-26 (min. 57).
În ultimele secvențe, Dinamo a realizat pericolul, că ar putea scăpa din mână acest meci, și a jucat strict la calificare. Kuduz a restabilit egalitatea în minutul 59, scor 29-29, Heidarirad a avut o nouă paradă, dar la acest scor campioana nu s-a mai grăbit, deși putea să câștige meciul. A preferat să nu riște nimic. Până la urmă, rezultatul de egalitate s-a transformat într-o mare victorie pentru Dinamo. După toate evoluțiile de până acum a venit și răsplata.
Kristianstad – Dinamo 29-29 (16-17)
Ingram, Kapellin; Birkefeldt, Canellas Reixach 3, Chrintz 3, Ehn 3, Einarsson 2, Freiman 2, Gudmundsson 3, Halen 3, Hallen, Henningsson 3, Jaballah 1, Jurmala Astrom, Nyfjall 3, Ocvirk 3
Heidarirad, Missaoui; Alouini, Bannour 3, Gavriloaia 4, Hossu, Jamali, Kuduz 6, Shebib 4, Mousavi, Nantes 3, Negru 3, Vrankovic 2, Vujic 2, Zulfic 2
Fotografii: ALEXANDRA PANDREA / MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER